Mi-am intins mana si am fixat-o pe paharul cu apa si-am privit prin sticla: imi aveam capul contorsionat din cauza imaginii deformate. Mia-mi zambit mie insami si m-am revazut in cea mai groteasca grimasa, asa ca dupa doua inghitituri ce-mi racorira traictoria catre organe am plasat inapoi pe noptiera obiectul ceva mai usor.
Mi-am atins fruntea incinsa: vederea-mi grea deforma la randul ei lucrurile, trebuia sa mai dorm, dar nu o mai puteam face.
Stateam in pat si ma simteam descarnata, numai piele si os, numai uscaciune si creier incins, dureri de cap ca pentru duminica, 21 august 2011.
Prin linia libera a draperiei un fascicul luminos parea ca-mi penetreaza ca un laser corneea si irisul.